1. Prin daruri noi înaintăm spre slava pe care o cântăm
Dar fără iubire, e scris: n-ajungem la locul promis.
Iubirea e flacără, jar, e focul ce vine de sus
Prin Duhul vieții minunat din Tatăl, din Domnul Isus.

R: Aş fi doar un chimval ce zăngăneşte,
Sau o aramă ce răsună lin.
Fără iubirea care mântuieşte,
/: Eu nu pot fi, tu nu poţi fi adevărat creştin. :/

2. Chiar dacă aş şi proroci, la ce oare mi-ar folosi
Un dar, dacă nu pot iubi, eu sunt un nefericit.
Credinţă dac-aş avea, şi munţii să îi pot muta,
Dar fără de dragostea Sa, eu sunt doar un nemântuit.

3. În limbi dacă eu aş vorbi, la ce oare mi-ar folosi?
Un dar dacă nu pot iubi eu sunt un nefericit.
Averea chiar dacă mi-o-mpart, şi trupul în flăcări să-l ard,
Dar dacă iubirea s-a dus, eu nu pot să fiu cu Isus.

4. Chiar dacă-nţelept te numeşti, şi altora ştii să vorbeşti,
Dar dacă tu nu mai iubeşti, tu eşti un egal cu nimic.
Căci dragostea e Dumnezeu, ca El să iubim neîncetat;
Dar dacă respingem mereu, noi suntem din nou în păcat.

5. Căci fără iubirea de fraţi şi dragostea de Dumnezeu
Noi suntem doar nişte prelaţi ce înjură pe alţii la greu.
Căci ura înseamnă Cain, e duhul acela străin
Ce înţeapă, ucide oricând şi lasă pe alţii plângând.

6. Chiar dacă şi dealuri şi stânci prin darul credinţei le muţi,
Şi tainele mari şi adânci, pe toate vreodat' le-ai ştiut,
Dar dacă iubirea dintâi, şi roada s-au dus, le-ai pierdut,
Tu eşti un egal cu nimic, oricât de multe ai ştiut.

O: 1 R 2 R 3 R 4 R 5 R 6 R